Ministerul Mediului vine cu propunerea de revizuire a sistemului privind taxele de mediu, fiind în proces de elaborare a proiectului de lege în care urmează a fi concentrate toate prevederile ce vizează respectivele taxe într-un singur act normativ (taxele pentru emisii, deversări, exploatarea resurselor naturale și a subsolului, privind depozitarea deșeurilor, a taxelor pentru ambalaje sau produse care poluează mediului), scutirile de taxe, uniformizarea modului de declarare și achitare a plăților de mediu, urmând a fi simplificată procedura pentru agenți economici care implementează mecanismele de responsabilitate extinsă a producătorului.
Autoritatea a propus pentru consultări publice Analiza impactului de reglementare asupra proiectului noii legi privind plata pentru poluarea mediului, care se vor încheia pe data de 10 noiembrie 2023.
Potrivit autorilor, instrumentele fiscal-bugetare aplicate pentru soluționarea problemelor de mediu în Republica Moldova sunt ineficiente, sistemul de taxe de mediu nu încurajează nici agenții economici, nici persoanele fizice să reducă poluarea, fiind sub-utilizare ca instrumente de către stat, iar unele taxe, în comparație cu media europeană sunt exagerat de mari, ceea ce lezează din potențialul concurențial al produselor autohtone.
Respectiv, se propune ca taxele de mediu să fie ajustate conform impactului asupra mediului, fiind estimată diminuarea veniturilor la bugetul de stat comparativ cu anul 2022 în sumă totală de peste 30,6 mil. lei din contul taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (în sumă de 5,93 mil. Lei) și a încasărilor din taxa pentru ambalaje (cu 63,1 mil. Lei).
Totodată, se vor majora încasările din taxele pentru emisii în anul 2024 cu circa 5 mil. lei, din taxele pentru deversări – cu 1,65 mil. lei, cu 4,6 mil. lei – din taxele pentru depozitarea deșeurilor, iar încasările din taxele pentru resursele naturale vor spori cu 27,15 mil. lei.
Pentru creșterea eficienței taxelor de mediu și promovarea tranziției către o economie verde, în gestionarea durabilă a resurselor naturale și în reducerea poluării mediului sunt propuse majorarea cheltuielilor statului și ale businessului pentru mediu și optimizarea taxelor; trecerea la formule de calcul ce prevăd aplicarea unor taxe fixe asupra poluanților cuimpact negativ asupra mediului (cu excepția accizelor la produsele petroliere și gazul lichefiat, care deja reprezintă taxe fixe pe cantitate de combustibili), precum și ajustarea anuală la rata inflației a tuturor taxelor de mediu (cu excepția acelorași accize) în cazul în care creșterea medie anuală a prețurilor este mai mică de 5% și cu maxim 5%, dacă inflația depășește 5%.