Gradul de finalizare a construcțiilor1 în sensul aplicării regulamentului cu privire la aprecierea sau actualizarea valorii de inventariere a bunurilor imobile în scopul impozitării se va determina în baza Codului practic în construcții CP C04.06-2013 „Regulament privind emiterea avizului tehnic, ce atestă gradul de executare a construcției şi corespunderea lucrărilor de construcții cu documentația de proiect”, prevede proiectul pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 827/2020.
Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 26 decembrie și vine cu completarea HG nr.827/2020 cu regulamentul prenotat, care reprezintă un instrument temporar și tranzitoriu pentru localitățile rurale unde nu a fost executată evaluarea masivă de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate în scopul impozitării.
Astfel, în scopul impozitării bunurilor imobile neevaluate, autoritățile publice locale vor fi în drept să instituie Comisii de specialitate în cadrul primăriilor. În componența acestora vor fi incluși (în funcție de dimensiunea APL) cel puțin un perceptor fiscal și un arhitect sau arhitect-șef, iar în cazul lipsei acestuia – un specialist în reglementarea proprietății funciare. Comisia va fi în drept să aprecieze gradul de finalizare a construcțiilor conform Codului practic indicat supra. Totodată, la decizia APL, gradul de finalizare poate fi determinat de către experții tehnici în construcții sau de către agenții economici cu activități în domeniul expertizei tehnice.
În același timp, de serviciile acestora va fi în drept să beneficieze, din cont propriu, și proprietarul construcției, dacă acesta exprimă dezacordul cu aprecierea Comisiei.
Proiectul stabilește factorii care vor influența asupra valorii de inventariere, modul de stabilire a valorii imobilului, de notificare a proprietarului, modul de soluționare a eventualelor litigii etc.
Autorul documentului este Agenția Geodezie Cartografie și Cadastru, care consideră că, aprobarea proiectului este necesară pentru a echilibra situația între localitățile rurale și de a oferi oportunitatea efectuării cu forțele proprii a recalculării impozitelor conform valorilor cel puțin apropiate valorilor de piață.
________________________________________
1 - clădirile, construcțiile, casele de locuit individuale, căsuțele de vacanță din cadrul întovărășirilor pomicole, apartamentele şi alte încăperi izolate;
- construcțiile cu un grad de finisare de 50% şi mai mult, rămase nefinisate mai mult de 3 ani după începutul lucrărilor de construcție.