Refugiații angajați vor fi egalați în sistemul AOAM cu cetățenii RM
25.01.2024

După cum am și promis anterior, informăm cititorii noștri despre promovarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative, elaborat de Ministerul Sănătății și Compania Națională de Asigurări în Medicină. Documentul vine cu propuneri de intervenții în Legea nr. 1585/1998, Legea nr. 1593/2002 și Legea nr. 411/1995 și este propus pentru consultări publice, care vor dura până la 2 februarie 2024.

 

Astfel, beneficiarii de protecție temporară angajați vor avea aceleaşi drepturi şi obligaţii în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală ca şi cetăţenii Republicii Moldova, statutul de persoană asigurată urmând a fi acordat sau suspendat în baza informației aferente raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor sociale și medicale prezentate Serviciului Fiscal de Stat de către angajatori.

 

Menționăm, în perioada stării de urgență persoanele refugiate din Ucraina, cărora le-a fost oferită protecție temporară pe teritoriul RM, puteau fi angajate pe bază de contract individual de muncă fără obținerea dreptului de ședere provizorie în scop de muncă. Astfel, statutul de persoană asigurată în sistemul AOAM a fost acordat prin derogare de la prevederile art. 9 al Legii nr.1585/1995, norma fiind aprobată prin Dispoziția CSE nr. 69/2023.

 

Ținând cont de faptul că, pe data de 30 decembrie 2023, termenul stării de urgență pe teritoriul RM a expirat și, respectiv, reglementările aprobate de CSE nu mai sunt în vigoare, este necesară ajustarea prevederilor legislației în scopul menținerii statutului de persoană asigurată în sistemul AOAM a beneficiarilor de protecție temporară.