Сегодня: Воскресение 23 января 2022 | EUR: 20.4714 | USD: 18.0517
 
"Contabilitate şi audit" № 12, 2021
Главная » Архив журнала » № 12, 2021 » ОБЗОР СОБЫТИЙ

Pavel TOSTOGAN
doctor în economie,
redactor-şef al revistei „Contabilitate şi audit"

Pulsul lunii decembrie

Sancţiuni noi pentru încălcarea
regulilor de ţinere a contabilităţii

 

Proiectul de lege elaborat de Ministerul Justiţiei1 prevede expunerea în redacţie nouă a art. 295 din Codul contravenţional, care  stabileşte responsabilităţile (sancţiunile) pentru încălcarea regulilor de organizare şi de ţinere a contabilităţii, de întocmire şi prezentare a rapoartelor financiare. Modificările vizează atât conţinutul încălcărilor penalizate (unele dintre cele existente au fost reformulate, dar sunt prevăzute şi altele noi), cât şi mărimea sancţiunilor aplicate. De exemplu, se prevede o amendă nouă de la 60 la 80 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei juridice pentru nerespectarea obligaţiei privind auditarea situaţiilor financiare individuale şi a situaţiilor financiare consolidate etc.

 

Codul muncii legitimează semnătura electronică şi notificarea

A fost publicată Legea pentru modificarea unor acte normative nr.  175/20212. Dintre principalele modificări operate în Codul muncii (vor intra în vigoare la 10.01.2022) menţionăm următoarele:

noua redacţie a art. 56 alin. (3) permite semnarea contractului individual de muncă nu doar cu aplicarea semnăturii olografe, ci şi a semnăturii electronice avansate calificate. Aceleaşi posibilităţi sunt prevăzute şi pentru acordul suplimentar întocmit în cazul modificării contractului individual de muncă existent (art. 68 alin. (1));

noile prevederi ale art. 74 alin. (3) vor permite ca ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) angajatorului privind transferul la o altă muncă să fie adus la cunoştinţa salariatului nu doar sub semnătură, ci şi prin altă modalitate care permite confirmarea recepţionării/înştiinţării, în termen de trei zile lucrătoare.

 

CNAS atenţionează plătitorii de contribuţii

Potrivit cadrului normativ în vigoare, angajatorii prezintă la CNAS informaţia IRM  19 şi darea de seamă IPC 21. În procesul de stabilire în baza acestora a prestaţiilor de asigurări sociale, au fost constatate următoarele erori comise de către angajatori3:

- neconcordanţa dintre perioada de angajare sau încetare a raporturilor de muncă, indicată în formularul IRM 19, şi perioada de activitate, declarată în formularul IPC 21;

- datele privind venitul asigurat al unei persoane sunt declarate în formularul IPC  21, fără a fi prezentat formularul IRM 19 la angajarea persoanei respective;

- prezentarea formularului IRM 19 la încetarea raporturilor de muncă şi indicarea ulterioară în formularul IPC   21 a fondului de remunerare a muncii cu categoria persoanei asigurate 101 sau 123.

 

 

Dragi prieteni,

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Vă adresăm cele mai sincere felicitări şi urări de bine!

Sănătate, bunăstare, realizări frumoase în activitatea pe care o desfăşuraţi, dragoste şi linişte sufletească! Fie ca succesul şi norocul să Vă însoţească în noul an 2022, iar provocările profesionale le veţi depăşi mai uşor având suportul revistei noastre!

Crăciun fericit şi La mulţi ani!




Комментарии:
К этой статье пока нет комментариев.

Для того чтобы оставить комментарий необходимо авторизоваться.
Если Вы еще не зарегистрированы, пройдите процедуру регистрации.