În scopul implementării prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, Guvernul a aprobat în ședința de astăzi modificările atât la legea prenotată, cât și la legile bugetare.
Astfel, veniturile bugetului de stat pot fi diminuate…
În Parlament este înregistrat proiectul de lege ce prevede transferul competențelor de elaborare a politicilor în domeniul evaluării bunurilor imobile de la Ministerul Finanțelor către organul central de specialitate în domeniul cadastrului și evaluării bunurilor imobile.
Î…
În cazul efectuării controlului prin solicitare directă de la persoana controlată a documentaţiei şi a altei informaţii, aceasta este obligată să prezinte organului de control informaţia şi documentele specificate în solicitare în termenul corespunzător duratei controlului…
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la instituirea Sistemului informațional de cântărire în mișcare a vehiculelor aflate în circulație pe drumurile publice din Republica Moldova (Sistemul CIM). Scopul…
În Regulamentul cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova va fi inclusă noțiunea de personal – persoana fizică ce activează în baza contractului (acordului) individual de muncă sau în cea desfășurată în baza altor contracte cu caracter civil…
Serviciul Fiscal de Stat a aprobat prin Ordinul nr.364 Lista agenților economici incluși în Planul de control fiscal pentru luna octombrie 2023. Documentul a fost publicat pe pagina autorității ieri, 2 octombrie.
Potrivit ordinului, controlului fiscal în luna curentă vor fi…
Procesul de recepționare a cererilor de solicitare a ajutorului pentru fermierii afectați de secetă și consecințele crizelor din anul 2022 s-a încheiat, fiind recepționate 3744 cereri de solicitare a ajutorului financiar și umanitar extern (motorină), comunică Agenția de…
Datoria externă brută a Republicii Moldova s-a majorat cu 6,8% comparativ cu finele anului 2022 și, potrivit datelor preliminare publicate de Banca Națională a Moldovei, laa 30 iunie 2023 a totalizat $10,24 mld. Raportul datoriei externe brute la Produsul Intern Brut (PIB) a…
Beneficiari ai desemnării procentuale ar putea deveni și instituțiile publice de învățământ preșcolar, instituțiile publice de învățământ general și cele de învățământ profesional tehnic, în scopul desfășurării activității de dezvoltare a bazei materiale a instituțiilor de…
Regulamentul privind controlul temperaturii din mijloacele de transport, din spațiile de antrepozitare și depozitare a alimentelor congelate rapid destinate consumului uman va suplini Hotărârea Guvernului nr. 806/2013. Atât proiectul documentului, cât și analiza impactului de…