Prețurile medii de consum în luna august 2025 s-au diminuat față de luna iulie cu 0,4% (IPC lunar a constituit 99,6%), însă s-au majorat de la începutul anului cu 4,8%, iar comparativ cu luna august 2024 indicele a sporit cu 7,3%, comunică Biroul Național de Statistică.
În…
Persoanele care au propuneri și sugestii asupra modului de efectuare a vizitei fiscale și aplicării chestionarului contribuabilului le pot prezenta până la 19 septembrie în adresa Serviciului Fiscal de Stat, care inițiază modificarea Ordinului SFS nr. 508/2024.
Potrivit…
Regulamentul cu privire la modul de operare cu tichetele de masă (în continuare – Regulament) urmează a fi ajustat la prevederile Legii nr. 166/2017, modificată prin Legea nr. 224/2025.
Astfel, la 12 septembrie 2025 vor intra în vigoare noile reglementări ale Legii cu…
Ținând cont de modificarea prevederilor art. 22619 din Codul fiscal, Ministerul Finanțelor inițiază elaborarea proiectului de ordin privind modificarea Ordinului MF nr. 9/2024 cu privire la aprobarea regulilor de implementare a preţurilor de transfer. Propunerile și…
Pentru a evita achitarea nejustificată a contribuțiilor de asigurări sociale, Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) recomandă plătitorilor să verifice statutul lor înainte de efectuarea plăților.
Potrivit Anexei nr.1 la Legea nr. 489/19991, anumite categorii de…
Registrul riscurilor al Serviciului Fiscal de Stat a fost actualizat. Versiunea modificată prin deciziile autorității fiscale din lunile august și septembrie a acestuia vine cu:
- excluderea a patru riscuri privind:
- fluctuația necontrolată a cadrelor calificate;
- frauda…
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a publicat în MO din 6 septembrie 2025 Cuantumul maxim al taxelor pentru serviciile prestate de către societățile de registru. Acesta a fost aprobat prin Hotărârea CNPF nr. 41/7 și a intrat în vigoare din data publicării.
Documen…
Prin Ordinul nr. 434/2025 Serviciul Fiscal de Stat a actualizat compartimentul Taxele locale din Baza generalizată a practicii fiscale. Întrebarea și răspunsul la aceasta sunt publicate în continuare.
6.2.1.2 Asociațiile obștești sunt subiecţi ai impunerii cu taxa pentru…
Începând cu 5 februarie 2026, înregistrarea în calitate de centru de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control /imprimantele fiscale (CAT MCC/IF) se va efectua de către Serviciului Fiscal de Stat gratis, pe un termen de 5 ani, în modul stabilit de Legea nr.…
Mediul de afaceri are la dispoziție 5 luni pentru examinarea Legii nr. 227/2025 ce prevede optimizarea proceselor de obținere a actelor permisive și, în consecință, va contribui la dereglementarea activității de întreprinzător. Aceasta a fost publicată în MO din 5 septembrie,…